Acasă Blog Pagina 25

Gogoşi simple şi pufoase

Ouăle le batem cu zahărul, adăugăm coajă de lămâie, praful de sare, laptele cald şi drojdia.

Amestecăm bine toate ingredientele. Turnam puţin câte puţin în făină şi frământam adăugând uleiul că la cozonac. Lăsăm să crească 40-50 de minut la loc cald.

Când a crescut, întindem o foaie din care decupam rotunduri de 6-7 cm diametru, dacă aveţi formă specială pentru asta dacă nu atunci folosim gura unui pahar mai potrivit.

Le prăjim bine în baie de ulei. Le scoatem pe o pătură de şerveţele de bucătărie astfel uleiul este absorbit apoi le pudram cu zahărul pudră

Prajitura din malai cu lapte

Pasul 1

Într-un vas de 3 l se pun laptele, untul, sarea şi se fierbe. Când da primul clocot se adaugă faină de mălai în ploaie bătând mereu cu telul pentru a se evita formarea cocoloaşelor.

După aproximativ 5 minute, când s-a îngroşat, se ia vasul de pe foc. Când este aproape rece, se adaugă brânză de vaci mărunţita cu furculiţa, smântâna, gălbenuşurile, faină de grâu şi se amesteca bine.

La aceasta compoziţie se adaugă albuşurile care au fost bătute spuma împreună cu zahărul, zaharul vanilat şi esenţa de rom.

Compoziţia se pune într-o tavă unsă cu unt şi tapetata cu făină şi se nivelează cu lopăţica de plastic.

Se introduce tava în cuptorul bina încins şi se coace 40-50 de minute.

Briose cu capsuni

Pasul 1

Se tau capsunile,se mixeaza oul si zaharul pana ce isi dubleaza volumul,apoi se adauga iaurtul si uleiul si se amesteca cu un tel pana se omogenizeaza Faina se amesteca cu praful de copt si zaharul vanilat si se adauga peste amestecul de mai sus La final se adauga bucatile de capsuni, si se ameesteca usor cu o lingura compozitia astfel obtinuta, se toarna in formele de briose, si se dau in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de circa 20 de minute POFTA BUNA!!

Rulouri cu vanilie si cacao

Pasul 1

Se face un aluat din toate ingredientele,se framanta bine apoi se lasa la dospit o ora. Aluatul se imparte in 12 bucati ,se intinde fiecare bucata si se ruleaza pe forme.Se ung cu ou batut si putin lapte.Se coc la 200 °C-10 minute,apoi cu 180 °C-15-20 minute. Crema: Intr-o craticioara se amesteca cele 3 galbenusuri cu jumatate de cantitate din zahar(pana se topeste zaharul in totalitate).Se adauga faina putin cate putin amestecand continuu cu telul.Se adauga apoi laptele si restul de zahar si zaharul vanilat.Se pune pe foc mic amestecand continuu,pana obtineti o crema de consistenta unei smantani.Opriti focul si adaugati untul.Din crema optinuta turnati jumatate din cantitate in alt vas si amestecati cu cele 40 g de ciocolata.Dupa ce s-au copt cornurile si s-au racit se umplu cu crema.

Profiterol

Pasul 1

Gogosele: Intr-un vas se pune apa impreuna cu untul, uleiul, zaharul si sarea se pune la fiert. Se fierbe pana se topeste untul, apoi se pune faina, toata deodata si se amesteca energic cu un tel, pana se desprinde aluatul de pe fundul vasului. Lasam putin sa se raceasca, apoi adaugam ouale unul cate unul, amestecand bine dupa fiecare. Aluatul se spriteaza in tava tapetata cu hartie de copt. Se da tava la cuptor la foc mare pentru 15 minute, apoi inca 10 minute la foc mediu. Primele 15-20 de minute nu se deschide usa cuptorului.

Pasul 2

Crema: Galbenusurile se freaca cu zaharul si zaharul vanilat, pana se albesc si devin ca o crema. Se adauga amidonul si se omogenizeaza. Se toarna laptele, putin cate putin amestecand mereu. Se pune vasul pe foc mic si se fierbe pana se ingroasa ca o budinca. Adaugam untul si daca dorim si crema de ciocolata se adauga si ciocolata, amestecam pana compozitia se omogenizeaza. Lasam la racit pana crema se intareste.

Pasul 3

Gogoselele racite se umplu cu crema. Profiterolul se monteaza in cupe sau pe un platou intins punand cate 3 gogosele si multa inghetata. Se orneaza cu frisca si sos caramel sau ciocolata.

Cartofi noi la cuptor

Pasul 1

Se curata cartofii, se spala bine si se tau in patru sau sase, depinde de marimea lor . Se pun cartofii intr-o tava de yena, se condimenteaza cu sare, piper, boia, apoi se adauga uleiul, ceapa taiata foarte marunt, usturoiul si se amesteca bine. Se completeaza cu apa pina la nivelul cartofilor, se pune o folie de aluminiu deasupra si se da la cuptorul in prealabil incins. Din cind in cind amestecam usor cu o furculita mai mare sau cu o paleta, sa nu se sparga cartofii. Pe la jumatatea coptului luam folia si lasam sa scada apa si cartofi sa devina aurii. Acesti cartofi se pot asorta cam la toate felurile de garnituri si este bine ca se pot reincalzi, dar sunt buni si reci. Pofta buna

Ciocolata de casa cu nuci

Pasul 1

Se fierbe apa,zaharul si cacaoa. Se da deoparte si am pus untul,l-am amestecat bine pana s-a topit. Apoi se adauga laptele praf si nucile si am incorporat bine. Aceasta compozitie am turnat-o intr-o cutie de sandvisuri mai lunguiata tapetata cu hartie de copt si unsa cu putin ulei,am presat bine cu mainile pentru a fi frumos nivelata. Se da la rece si cand este gata se taie cuburi. Pofta buna!

Tort de ciocolata cu crema de capsuni

Pasul 1

Pentru început separăm ouăle, batem spumă albuşurile până stau băţ, după care adăugăm zahărul şi continuăm să le batem cu telul sau mixerul până la topirea zahărului. Adăugăm gălbenuşurile şi omogenizăm uşor de sus în jos, cernem deasupra făina, praful de copt şi cacao şi omogenizăm din nou. Răsturnăm compoziţia în forma de tort tapetată cu hârtie de copt şi coacem blatul în cuptorul preîncălzit pentru 35-40 de minute, până trece testul cu scobitoarea. După ce se răceşte tăiam blatul pe două nivele. Pentru cremă începem prin a zdrobi căpşunile, dar nu în totalitate, pentru că intenţia nu este de a obţine un piure de fructe. Putem folosi un blender sau un mixer vertical pentru asta, ori să ne ajutăm de o furculiţă. Răsturnăm fructele într-o cratiţă cu fund dublu, pentru a nu se prinde. Adăugăm zahărul peste fructe, amestecăm şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit pentru jumătate de oră, nu mai mult. Dăm vasul la o parte să se răcorească.

Pasul 2

Punem gelatina la hidratat în apă rece şi o lăsăm să se umfle pentru 10-15 minute. După ce gelatina s-a hidratat, o topim fie într-o crăticioară pe aragaz, fie în cuptorul pe microunde pentru 10 secunde. Avem grijă să nu permitem fierberea gelatinei, pentru că îşi va pierde proprietăţile de coagulare. Adăugăm gelatina peste căpşuni, amestecăm bine pentru a se omogeniza perfect compoziţia şi dăm vasul la rece până începe să se închege. Eu l-am ţinut pentru 15 minute în congelator pentru că nu aveam foarte mult timp la dispoziţie, dar dacă timpul vă permite puteţi să nu grăbiţi foarte tare procesul de răcire. Batem frişcă cu mixerul şi o adăugăm treptat în vasul cu crema de căpşuni.

Pasul 3

Asamblăm tortul prin aşezarea primului nivel de blat pe un platou . După preferinţă, blatul se poate însiropa cu un sirop de zahăr (150 ml apă + 50 g zahăr se fierb şi se însiropează blatul după ce siropul s-a răcit). Pe primul blat aşezăm crema de căpşuni, punem şi cel de-al doilea blat şi îl apăsăm uşor pentru a se lipi perfect de cremă. Dăm tortul la frigider pentru minim 2 ore.

Pasul 4

Pentru decor, am topit ciocolata amăruie la baie de aburi, am adăugat untul şi smântână şi am amestecat bine pentru a se omogeniza. Cât timp s-a răcorit puţin glazura am scos inelul de tort din jurul acestuia, folosind un cuţit pentru a se desprinde fără probleme. Turnăm glazura de ciocolată peste tort şi decorăm cu căpşuni.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citeste mai mult

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close